roenfr

EXPOZIȚIE TEMATICĂ

 „CULTURA CARE NE UNEȘTE: PATRIMONIU, LIMBĂ, CREAȚIE”

La 15 ianuarie marcăm Ziua Națională a Culturii, un prilej de a onora bogăția patrimoniului nostru cultural și de a celebra ziua de naștere a marelui poet Mihai Eminescu, simbol al literaturii române și al identității noastre naționale.

În acest context, Biblioteca Națională a Republicii Moldova – instituție în care sunt depozitate, păstrate și puse la dispoziția publicului fragmente esențiale ale patrimoniului documentar național (colecții audio, imagini, cărți rare, publicații) – organizează expoziția tematică cu genericul „Cultura care ne unește: patrimoniu, limbă, creație”.

Expoziția are drept scop valorificarea și promovarea patrimoniului cultural național,  material și imaterial, etnocultural care se manifestă prin diverse căi: prin artă, prin muzică, dans, meșteșugărit precum și prin intermediul ansamblului practicilor și abilităților moștenite de-a lungul timpului. Expoziția este concepută ca un parcurs tematic care pune în lumină unitatea în diversitatea spațiului cultural, cu accent pe patrimoniul național, pe limbă ca instrument de transmitere a culturii și pe creația intelectuală ca expresie vie a spiritului uman.

Documentele selectate, sunt sistematizate în 10 compartimente: Cultura – fundament al identității; Cultura națională în context european și universal; Patrimoniul cultural comun; Dialog intercultural și diversitate; Personalități ale culturii din Republica Moldova; Limba – instrument de transmitere a culturii; Carte veche românească din patrimoniul Bibliotecii Naționale; Literatura – spațiu al întâlnirii; Cultura și creația contemporană; Tradiții și cultura populară.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 15 ianuarie 2026 – 15 martie 2026, spațiul expozițional, parter, blocul central (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”).

EXPOZIȚIE TEMATICĂ

„În lumea operelor romantic ale lui Jack London”

Biblioteca Națională a Republicii Moldova invită publicul să descopere expoziția tematică „În lumea operelor romantice ale lui Jack London”, organizată cu prilejul aniversării a 150 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii americane.

Expoziția evidențiază creația lui Jack London, cunoscut pentru proza sa de aventură și pentru eroii puternici aflați în confruntare cu natura și propriul destin, și include ediții ale operelor sale în limba engleză și în traduceri, monografii, lucrări de referință și articole din presa internațională.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 12 ianuarie – 30 martie 2026, spațiul expozițional „Literaturile lumii”, blocul central, etajul 3 (str. 31 August 1989, nr. 78 A).


COMUNICAT DE PRESĂ

Lansarea proiectului „BiblioTech” (ROMD00084)

Iași, România / Chișinău, Republica Moldova


Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași, în parteneriat cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova din Chișinău, anunță lansarea proiectului „BiblioTech” (JeMS code – ROMD00084), derulat prin Programul Interreg VI-A NEXT România – Republica Moldova 2021–2027 și finanțat de Uniunea Europeană şi co-finanţat de statele participante în program. Proiectul își propune să modernizeze accesul la educație și cultură prin digitalizare, cooperare transfrontalieră și inovaţie în spaţiul bibliotecilor publice şi universitare.

Prin acest demers comun, cele două instituții vor dezvolta și implementa două centre de inovație educațională – BiblioTech Iași și BiblioTech Chișinău – spații moderne de învățare, colaborare și creativitate, destinate elevilor, profesorilor și comunităților locale. În același timp, proiectul va sprijini digitizarea resurselor educaționale, oferind acces liber la peste 1.000.000 de pagini de carte din programa școlară a celor două țări, prin intermediul unei platforme online comune – „School Library”. Pe lângă activitățile de digitalizare și infrastructură, BiblioTech include și programe educaționale, ateliere de formare și campanii de promovare a lecturii, menite să consolideze legătura dintre şcoală, bibliotecă şi mediul digital.

Proiectul se desfășoară în perioada 27 iunie 2025 – 26 decembrie 2026 și are o valoare totală de 753.301.31 euro, din care 677.971,17 euro (90%) reprezintă contribuția Uniunii Europene prin Programul Interreg VI-A NEXT România – Republica Moldova. Din bugetul total, 454.659,85 euro revin Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași, în calitate de lider de proiect, iar 298.641,46 euro Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, partener de implementare.

BiblioTech este mai mult decât un proiect – este o punte între biblioteci, școli și comunități. Prin acest parteneriat cu colegii de la Biblioteca Națională a Republicii Moldova dorim să oferim tinerilor resurse moderne, spații vii de învățare și acces liber la educație de calitate. Modernizarea bibliotecilor și digitalizarea fondurilor noastre nu reprezintă doar un pas spre viitor, ci și o investiție în oameni și în cunoaștere.” — prof. univ. dr. Ioan Milică, Director General al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași

Proiectul BiblioTech ne oferă ocazia de a valorifica experiența ambelor instituții și de a construi împreună un model de cooperare durabil în domeniul educației și culturii. Ne propunem ca bibliotecile noastre să devină centre deschise, prietenoase, conectate la nevoile reale ale elevilor, profesorilor și comunităților. Este un pas important în direcția integrării europene prin educație și inovație.” — Elena Pintilei, Director General al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova

Acest comunicat a fost elaborat cu sprijinul Uniunii Europene. Conținutul său intră în responsabilitatea autorilor și nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Uniunii Europene sau a structurilor de management ale Programului Interreg VI-A NEXT România–Republica Moldova 2021–2027. Mai multe informații despre Program pot fi consultate la: www.ro-md.net

Contacte pentru informații suplimentare:

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași | Manager proiect: Diana Fodor |⯑ directiune.bcu@gmail.com |

⯑ +40 232 264 245
Biblioteca Națională a Republicii Moldova| Coordonator partener: Veronica Borș | ⯑ biblioteca@bnrm.md |

⯑ +373 022 24 04 93

EXPOZIȚIE PERMANENTĂ

„INFORMAȚII EUROPENE PENTRU TOȚI”

Biblioteca Națională a Republicii Moldova invită utilizatorii și vizitatorii instituției să viziteze expoziția permanentă de publicații noi cu tematică europeană „Informații europene pentru toți”, organizată în scopul cunoașterii și promovării valorilor europene. În contextul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, cetățenii urmează să fie informați corect și exhaustiv despre impactul politicilor și activităților instituțiilor europene, beneficiile parteneriatului Republicii Moldova cu aceasta.

Expoziția va fi actualizată trimestrial, având oportunitatea să cunoașteți cele mai noi publicații la subiectele: Uniunea Europeană în acțiune; integrarea europeană a Republicii Moldova; protecția drepturilor omului în spațiul europea, etc.

Expoziția poate fi vizitată în spațiul expozițional al Centrului Pro-European de servicii și comunicare, of. 23, etaj 3, bloc central (str. 31 august 1989, 78A).

Detali: https://shorturl.at/7X8nw

EXPOZIȚIE PERMANENTĂ

„MOȘTENIRI CULTURALE”

Biblioteca Națională a Republicii Moldova invită doritorii să viziteze expoziția tematică „Moșteniri culturale”, care propune o incursiune în istoria cărții și a tiparului din spațiul românesc și nu doar. În cadrul acesteia sunt prezentate cele mai vechi suporturi și instrumente utilizate pentru scris. Deasemenea este reflectată activitatea copiștilor și a caligrafilor din timpurile medievale. Expoziția reunește manuscrise şi tipărituri vechi de o valoare importantă din patrimoniul cultural al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova păstrate în secția Carte veche și rară, dar și cartea contemporană cu caracteristici bibliofile.

Expoziția va fi accesibilă pe tot parcursul anului 2025, în cadrul Muzeului Cărții, etaj 1, bloc II (str. 31 august 1989, 78).

Expoziția permanentă de bannere

„Asistența Uniunii Europene acordată Republicii Moldova”

Biblioteca Națională a Republicii Moldova vă invită să vizitați expoziția permanentă de bannere „Asistența Uniunii Europene acordată Republicii Moldova”, în scopul familiarizării cu rezultatele cooperării și asistenței Uniunii Europene acordată Republicii Moldova. În cadrul expoziției sunt prezentate date și cifre referitoare la parteneriatul Uniunii Europene cu Republica Moldova privind suportul pentru pentru redresarea economică a Republicii Moldova; suportul pentru depășirea crizei energetice; suportul pentru reziliență și implementarea reformelor.

Detalii: https://tinyurl.com/rubpxd6h

Expoziția poate fi vizitată în spațiul expozițional al Centrului Pro-European de servicii și comunicare, bloc central, et. 3 (str. 31 august 1989, 78A).

EXPOZIȚIE DE DOCUMENTE

„GENII ALE LITERATURII RENAȘTERII ENGLEZE”

Biblioteca Națională a Republicii Moldova invită doritorii să viziteze expoziția de documente „GENII ALE LITERATURII RENAȘTERII ENGLEZE”, prilejuită aniversărilor personalităților literare extraordinare: poetul și dramaturgul William SHAKESPEARE (460 ani de la naștere), dramaturgul Christopher MARLOWE (460 ani de la naștere), poetul Philip SIDNEY (470 ani de la naștere). Scriitorii renascentiști englezi au conturat chipul omului Renașterii, liber de orice constrângeri, dornic de a-și trăi viața așa cum îi dictează firea. Expoziția cuprinde 60 de documente: opera lui William Shakespeare, Christopher Marlowe și Philip Sidney în limba engleză; enciclopedii, lucrări de referință, monografii, cărți de critică literară și de istorie a literaturii engleze din sec. XVI-XVII.

Expoziția este accesibilă publicului în perioada 25 aprilie – 15 iulie 2024, în spațiul expozițional Literaturile lumii, blocul central, etajul 3 (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”).