Descoperiţi Europa în Colecţiile Bibliotecii Naţionale!
Cu ocazia Zilei Europei 2016, Centrul Pro-European de Servicii şi Comunicare (CPESC) invită cititorii, colaboratorii şi oaspeţii Bibliotecii Naţionale la mai multe activităţi, prin intermediul cărora să fie înţelese mai profund spiritul, valorile şi principiile europene, dar şi beneficiile integrării europene a Republicii Moldova.
Astfel, în perioada 10-17 mai 2016, în spaţiile CPESC de la et. 3 este vernisată expoziţia "Descoperă Europa! Fii un cetăţean activ!", care propune atenţiei informaţii, dosare tematice şi publicaţii din Colecţiile CPESC care îndeamnă la cunoaşterea istoricului, simbolurilor, personalităţilor şi valorilor europene, dar cu un accent sporit pe educaţia unui cetăţen european care, înainte de toate, este unul activ.
În acelaşi context, la parterul BNRM, în perioada 6-16 mai 2016, beneficiariii BNRM pot viziona o altă expozitie de publicatii din colectiile CPESC si din fondul Sălii de lectură a BNRM, care explică într-un limbaj accesibil activitatea instituţiilor europene şi expune parcursul european al Republicii Moldova.